Follow Me

16.11.2014

Living the dream


Secolul 21 and still counting. Lumea pare ca este acoperita de un val tehnologic, iar cei ce nu stiu sa inoate in marea de biti sunt de mana intr-un parc sau citind o carte cu pagini din hartie adevarata ce miros a viata. Noi, ceilalti, am ridicat demult ancora si am pornit la drum. Suntem capitanii propriilor vase si navigam internetul in lung si in lat cautand fericirea. Nu avem o directie clara, busola e si ea digitala, descarcata sub forma de aplicatie dintr-un magazin virtual, dar nici gand ca ne-ar putea ghida undeva. Urechile sunt acoperite cu casti mari, ochi de ochelari 3D, inima si sufletul sunt doar concepte carora nici google nu le stie insemnatatea.

Imaginea noastra e formata acum din milioane de pixeli, randata de placi grafice sau pur si simplu suntem o mana de cuvinte tastate pe un chat. Internetul este o capcana in care am cazut demult, de buna voie si nesiliti de nimeni. Am spus da, el a zis ok si uite-ne astazi "traind" intr-o mare comunitate.

Acest lucru ar fi trebuit sa fie un lucru pozitiv, insa din pacate nu este chiar asa. Priveam zilele trecute in jurul meu si observam faptul ca bancile sunt tot mai goale. Tinerii indragostiti isi petrec tot mai mult timp in fata unui ecran, alegand sa tasteze in loc sa comunice, sa transmita emoticoane in loc de sentimente reale, iar conceptul de online dating e gata instaurat.


Iar cum asta nu e de ajuns, am hotarat sa luam internetul cu noi oriunde. E accesoriul "must-have". E companionul care sta cu tine cand intarzie autobuzul, cand te plictisesti la cursuri, cand mananci, cand bei, cand te trezesti, pana adormi si asa mai departe. Poate ca peste 10 ani intimitatea va fi doar un cuvant ce va valora mult intr-un joc de scrabble si atat.

Cred ca aceasta mare unire intre toti oamenii din orice colt al lumii este un lucru ok pana la urma, insa e deranjant sa observ ca ii lipsesc limitele. Pana la urma urmei, atunci cand inchidem clapeta laptopului suntem cine suntem. Tot ce am tastat, tot ce am cautat, tot ce am creat, fiecare poza sau check-in, ramane intr-un spatiu virtual ce nu exista. E doar o iluzie bine facuta.

Pe de alta parte, iata-ma si pe mine partizanul vietii reale, intrat pe internet in urma cu 1 an si jumatate. Cand privesc in urma, ma imaginez ca un tip blajin ce isi cauta un grup cu care sa isi petreaca timpul online incercand sa inteleg cum functioneaza treaba asta. Spoiler alert - intamplarea are happy ending.

Asadar, intru intr-un grup in care se vorbea despre infiintarea unei trupe de teatru in Craiova. Ca o paranteza, mie intotdeauna mi-a placut ideea de teatru, de a transmite. Din X motive am terminat Facultatea de Mecanica, domeniu ce are fix 0 tangenta cu teatrul.

Deci iata-ma facand parte dintr-o comunitate online, in care mai erau oameni care pareau ca au aproximativ acelasi indeletniciri ca mine si ar vrea sa faca intr-un fel acelasi lucru ca mine: teatru. In sfarsit se stabileste o zi in care urmeaza sa aiba loc un casting si anume 1 aprilie 2013.  Am avut ceva emotii, insa pana la urma era o sansa de a face ceea ce imi doream sa fac demult.

Am mers la casting in ziua respectiva si totul a decurs foarte interesant. In primul rand am intalnit cativa oameni extrem de talentati care ulterior mi-au devenit foarte buni prieteni. Apoi la capitolul casting, am facut cateva exercitii de improvizatie si de miscare, iar in cele din urma am trecut cu brio si iata-ma membrul unei trupe de teatru.


1 an si jumatate mai tarziu, trupa de teatru FaceAct insemna mai mult decat o simpla activitate, reprezinta un semi-stil de viata, pentru ca am sansa sa fac ceea ce imi place in paralel cu jobul si alte lucruri care imi platesc facturile. Puteti vedea cateva imagini in acest reportaj despre trupa FaceAct AICI, iar incepand cu minutul 03:30 puteti afla parerea mea despre trupa noastra.


Intr-un an de activitate am reusit sa am peste 15 spectacole, printre care piese de teatru la care lumea a venit mai trista si a plecat mai vesela.


Am oferit spectacole de miscare in care prin simpla miscare a corpului am invatat sa trasmit emotie, spectacole de improvizatie in care publicul era regizorul nostru, dictand totul.


Sentimentul de a fi aplaudat la scena deschisa nu poate fi comparat cu abosulut nimic. Acesta reprezinta fericire in stare pura. Faptul ca poti fi cine vrei tu sa fii in realitate este uimitor si ma bucur ca am putut sa traiesc un asemenea sentiment la abosolut fiecare spectacol.


Pe langa aceste lucruri, oamenii pe care i-am intalnit m-au motivat sa merg mai departe si pe unii dintre ei i-am castigat ca prieteni.


Tot alaturi de FaceAct am reusit sa merg la mare de 2 ori pentru a sustine spectacole de improvizatie. Si desi eu nu eram un mare fan al marii, dupa ce am mers la drum cu oamenii potriviti, iata-ma indragostit de mare si de sunetul valurilor.


Internetul nu va putea niciodata sa ofere sentimentul pe care il poate oferi viata. Acesta va ramane doar o metoda de a petrece timpul, insa desi toate ofertele ce sunt pe la Tv au in componenta lor cuvantul "nelimitate", cred ca limitele ar trebui impuse totusi de fiecare in parte.



Offline e mult mai bine!

Articol scris pentru SuperBlog 2014.

4 comentarii:

  1. Confirm cele spuse de Andrei, am fost si eu la unul dintre spectacole. De fapt cred ca am fost mai multi bloggeri atunci. A propos, sper ca veniti la urmatorul Craiova Blog Meet pe 23 Nov :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Asteptam cu drag urmatoarele spectacole! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. O propozitie care zugraveste o lume intreaga: "Urechile sunt acoperite cu casti mari, ochii de ochelari 3D, inima si sufletul sunt doar concepte carora nici google nu le stie insemnatatea."... Cat pentru teatru ca stil de viata, (nu neaparat facut pentru scena) nu pot sa spun decat felicitari, e o metoda prin care poti reinvata sa simti si sa exprimi emotii. Stiu asta din proprie expeienta (cam 7-8 luni in acest moment) stiu ce inseamna sa fii aplautat, imbratisat, criticat, reconstruit emotional. Sa simti din nou. Felicitari! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Emoticoanele sunt simboluri care arata ca dincolo de ecran e o persoana care are niste sentimente si care vrea ca si altii sa stie ca le are, altfel nu le-ar pune. Cand pui un emoticon cu o fata trista, de exemplu, comunici altora ca esti trist, deci emotiile exista si sunt trasnmise, numai ca intr-un alt fel. Pe de alta parte, exista multe induceri in eroare in privinta sentimentelor si in offline, cati nu mimeaza bucuria, dragostea etc.?

    RăspundețiȘtergere