Follow Me

23.02.2015

Play

Muzica-i o chestie foarte tare. Nu cred că mai are rost să  aducem floricele la cele spuse deja până acum despre muzică în general. Însă, pe cinste și onoare, că nu pot să înțeleg de ce se promovează din ce în ce mai multă muzică proastă la tv și radio. Mă rog, depinde și de posturile de radio și tv, dar în esență tot mai multă muzică proastă sau, mai bine spus, zgomot ia fața muzicii care transmite ceva (un mesaj, un feeling, o ceva). O fi generația de vină sau poate că în secolul vitezei mult înseamă la modă, iar calitatea e prea... vintage.

Muzica anilor 80 intră în categoria oldies but goldies și merită să fie acolo. Dacă te uiți din curiozitate la ce videoclipuri se făceau pe vremea aceea nu vei vedea nimic din ce semănă cu știi tu ce a lui Nicki Minaj. Muzica atunci avea ceva de spus, ceva de transmis și, mai ales, avea un scop. Erai trist, Roxette venea și îți zicea că ”it must have been love but it's over now”. Voiai să fii ca Rocky, Eye of the tiger era melodia perfectă pe care să tragi de gantere în dormitorul tău bleumarin. Iar dacă simțeai nevoia să asculți o chitară cum ”vorbește” pe înțelesul inimii sau sufletului, Pink Floyd iți cânta din The dark side of the moon.
Sigur, erau și pe atunci ciurucuri de melodii și artiști închipuiți, însă erau atât de puțini încât n-au supărat pe nimeni. Au aruncat câteva octave și aia a fost. S-au cernut singuri. Ce-a fost bun, a rămas bun și va rămâne bun.

Din păcate, odată cu trecerea timpului, totul s-a cam denaturat. Există tot mai puțini artiști și tot mai puțină muzică. La televizor acum sunt promovate toate mizeriile posibile, în timp ce artiștii puțini care au mai rămas se zbat pentru fiecare notă muzicală.

Mă cam enervează ca la radiouri n-am mai auzit de mult o piesă rock bună sau un blues care să meargă așa, ca un soundtrack perfect sincronizat cu peisajul de dincolo de geamul autobuzului. Ca o paranteză vreau să îl citez pe tata care tocmai a ”descoperit” youtube-ul pe Tv: ”Bine că până la urmă există youtube-ul astă și dacă ești dezghețat, ai unde să cauți”. Problema e să fii dezghețat, aș completa, în rest, internetul cu biții (de la Dumnezeu cu mila).

Fiecare până la urmă cu gusturile lui și cu ce îl face pe el să se simtă cum vrea el să se simtă. Însă pentru mine, muzica pe care am crescut încă îmi ține Ipodu-l în buzunar aproape în fiecare zi și mă face să merg mai departe atunci când e și greu. Uite, la finalul articolelor voi recomanda câte o melodie care mi-a rămas în cap:

Damien Rice - It Takes a Lot To Know a Man


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu